Un nou popas sufletesc în ultima zi de joi a lunii august 2014

La centrul social – educativ ”Popasul Iubirii Milostive” Săvinești a avut loc o nouă întâlnire, un nou popas sufletesc în cadrul proiectului intitulat ”Cartea Vie”.

În mijlocul tinerilor voluntari, a copiilor asistați de centru, dar și a părinților, au fost invitați doamna Elena Pleșca – psiholog și președintele Colegiului Psihologilor – filiala Neamț și domnul Vasile Pleșca – proiectant și colecționar de artă.

Tema abordată în cadrul acestui eveniment a fost puntea de legătură între perioada copilăriei și vârsta adultă și anume: preadolescența și adolescența.

DSC07019

Fiind o etapă importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase schimbări: biologice, fizice, psihice, morale, perioadă a dezvoltării în care dispar trăsăturile copilăriei, doamna psiholog Elena Pleșca a subliniat, celor prezenți, rolul părinților în viața adolescentului, încercat de anumite traume ale vârstei.

”În această perioadă de vârstă, copiii își pun întrebarea ”cine sunt ei?”, ”ce vor să devină în viață”, ”ce prieteni să-și aleagă”, dacă să le spună părinților toate frământările lor, această perioadă este cea mai grea și pentru părinți, pentru că dacă l-ai pierdut pe copil în această perioadă, l-ai pierdut definitiv și l-ai pierdut în detrimentul grupului din care face parte. Adolescentul dacă nu găsește înțelegere acasă, dacă nu stă mama de vorbă cu el sau tata, dacă părinții nu sunt de acord cu el, se va duce la grupul din care face parte și întotdeauna va pune anturajul înaintea părinților săi”, a explicat doamna Pleșca.

Întâlnirea a fost una interactivă, participanții au adresat întrebări psihologului Elena Pleșca pentru a-și clarifica câteva nedumeriri în ceea ce privește vârsta adolescenței.

DSC07050

Domnul Vasile Pleșca, iubitor de artă, care a dăruit copiilor înscriși la Tabăra de creației ”Aripi de Înger” în acest an, 150 de cataloage care reunesc picturile artiștilor plastici Constantin Filimon și Dumitru Bezem, a povestit în cadrul popasului sufletesc ”Cartea Vie”, despre înclinația sa spre frumos, spre artă și cum și-a descoperit această înclinație. A dăruit și de această dată domnișoarei Andreea Toma, care și-a descoperit talentul în pictură acum cinci ani, când a participat la tabăra de creație organizată la Săvinești de către Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești, două cataloage care conțin picturile celor doi artiști nemțeni.

Nu există întâlnire ”Cartea Vie” de la care cei care participă să plece fără a învăța câte ceva folositor pentru ei, pentru a putea aplica în viața de zi cu zi.

Brîndușa Dediu