Târgul tradiţional german de Crăciun – Trăieşte bucuria de a dărui

Ambasada Germaniei la Bucureşti a organizat, vineri, 13 decembrie 2013, o nouă ediţie a Târgului tradiţional german de Crăciun.

Târgul a avut loc în parcarea ambasadei, la eveniment fiind invitaţi să participe toţi cei interesaţi. Într-o atmosferă de Crăciun, au fost oferite spre vânzare, pe lângă dulciuri, diferite decoraţiuni, lumânări şi ornamente croșetate, lucrate manual.

targ 2

Prezenți la acest târg au fost și câțiva voluntari ai Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, ce au prezentat produse confecționate în cadrul atelierului de creație a centrului.

Printre primii vizitatori ai standului Fundației a fost chiar ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk, care s-a arătat încântat de produsele centrului de la Săvineşti, achiziționând câteva obiecte.

targ 3

Rând pe rând, membrii ambasadei au vizitat standul fundației, printre care și Dr. Josef Christoph Karl – şeful Secției Culturale al Ambasadei Germaniei, care ne-a declarat: ”Acesta este cel de-al doilea târg. Am mai organizat și anul trecut un târg de Crăciun specific nemțesc și bineînțeles, este un efort comun al Ambasadei Germaniei, în care toți angajații din ambasada lucrează aici în piață. Pentru noi este un eveniment deosebit de important pentru că aducem o mică Germanie în România și avem ocazia să prezentăm Crăciunul făcut în stil nemțesc aici în România. Impresia mea este că toate standurile au oferte excepționale. De exemplu, produsele Fundației “Solidaritate și Speranță”  – filiala Săvinești, sunt cu specific de Crăciun, iar scopul pieței este unul caritabil”.

Carmen Luminița Cobliș, directorul executiv al Forumului Democrat German, regiunea extracarpatică, a achiziționat mai multe obiecte lucrate manual și ne-a spus: ”Este a doua oară când Ambasada Germaniei organizează un astfel de Târg de Crăciun și pot spune că față de ediția de anul trecut este mult mai îmbunătățit, sunt mai mulți participanți și un public mult mai numeros. Sigur, anul acesta ne ajută și vremea, anul trecut a fost viscol, iar acum s-a făcut și o medietizare mai bună. Produsele sunt în mare parte tradiționale germane, dar și românești, obiectele lucrate de mână, cu specific de Crăciun, sunt minunate, iar produsele alimentare, desigur, delicioase. Ne bucurăm că vizitatorii au venit într-un număr mare și se bucură de toate aceste produse. Un lucru foarte frumos al acestui târg este faptul că toate câștigurile, de la fiecare stand, vor fi direcționate către cei care au cea mai mare nevoie, copii, bătrâni şi oameni nevoiași”.

targ 5

Printre participanții la Târgul de Crăciun 2013 s-a aflat și Asociația ”Gaspar, Baltasar & Melchior” din satul Piscul, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov. Această asociație are ca principal scop promovarea patrimoniului în educație. Coordonatorul de proiecte al asociației, Adriana Scripcariu, ne-a declarat: ”Organizăm workshop-uri de olărit, țesut, fierărie, venim cu atelierul în oraș, acolo unde suntem chemați, avem Caravana Meșteșugurilor în care avem cuprinse mai multe ateliere, avem o școală primară, un proiect social în satul nostru, un sat în care școala de stat s-a desființat, un proiect pe care noi îl susținem prin aceste workshop-uri, prin astfel de acțiuni (prezența la Târgul de Crăciun). Mai avem un proiect editorial, la care ținem foarte mult, realizăm manuale școlare despre patrimoniul cultural, primul a fost în 2012 pentru județul Ilfov, al doilea, anul acesta (2013) pentru județul Brașov și sperăm să mergem înainte, să acoperim cât mai mult din frumusețile României”.

targ 6

O altă prezență la acest târg a fost cea a dr. Klaus Fabritius, președintele Forumului Democrat German din România, Regiunea Extracarpatică, care ne-a oferit câteva impresii despre acest eveniment. Târgul de anul trecut a fost un eveniment foarte frumos. Se pare că anul acesta este mai frumos, mai bogat în produse. Este o tradiție extraordinar de frumoasă. Mă bucur că orchestra Forumului Democrat German, formată din profesionişti,  cântă la acest eveniment. O altă bucurie este prezența Forumului Democrat German din Piatra Neamț, care au făcut acest lucru pentru un scop bun. Sper să aibă încasări mari, pentru că niciodată pentru un scop nobil nu sunt suficienți bani”, a declarat Dr. Klaus Fabritius.

Presedinte Forum

Augusta Jumanca, vicepreședintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, un real sprijin pentru Fundația Solidaritate si Speranță – filiala Săvinești, a menţionat: ”La Târgul de Crăciun participăm pentru prima dată, pentru că Forumul Democrat German Piatra Neamț și Asociația Umanitară ”Ursula Honeck” Piatra Neamț nu au avut niciodată produse specifice acestui târg. Acum, în colaborare cu Fundația Solidaritate si Speranță – filiala Săvinești, am expus produsele realizate la Școala Veche din Săvinești, cum îmi place mie să-i spun acestei instituții, obiecte lucrate manual de voluntarii centrului, și sper că, măcar în parte, am reușit nu doar să vedem târgul ci să și arătăm ce produse frumoase se fac la noi”.

Fondurile strânse din urma participării la acest târg vor susține acțiunea umanitară a Centrului Social – Educativ ”Popasul Iubirii Milostive” Săvinești, ce aparține parohiei ”Sfinții Voievozi” – Săvinești. Prin implicarea părintelui paroh Petru Munteanu, centrul asigură în fiecare zi o masă caldă pentru 82 de copii care provin din familii nevoiaşe.

Brîndușa Dediu