Școala Iubirii Creștine vs. Școala Violenței”- Conflictul

Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești continuă și anul acesta proiectul  ”Școala Iubirii Creștine vs. Școala Violenței”  în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi”,  școala, primăria și dispensarul din Săvinești.

Proiectul își propune să inițieze un dialog constructiv cu factorii de răspundere din comunitatea săvineșteană.

_DSC7224

Prima întâlnire a acestui an a avut loc la Centrul social – educativ ”Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești, în data de 30 ianuarie 2014 și a avut ca temă Conflictul. S-a identificat și s-a definit conflictul, nevoile care determină conflictele dar și structura conflictului (contradicția, atitudinea, comportamentul) și modalități de mediere a conflictului. Fiecare dintre cei prezenți aducându-și aportul din perspectiva profesională.

_DSC7244Cadrele didactice au supus discuției conflictele dintre părinți și copii, conflictul între generații. Orice părinte este conştient de faptul că oricât de mult şi-ar iubi copiii şi oricât de mult timp le-ar dedica, va avea parte şi de conflicte; drumul de la primul scâncet şi până la maturitate fiind presărat cu o mulţime de greutăţi. Cauzele care determină conflictul între generații ar putea fi din motivul că adesea, copiii îi acuză pe părinţi că au uitat cum era atunci când erau ei tineri, că au uitat cât sufereau din cauza neînţelegerilor cu părinţii. De cealaltă parte, părinţii îi învinovăţesc pe copii că nu vor să asculte părerile lor, de oameni trecuţi prin viaţă, conştienţi de faptul că “nu tot ce zboară se mănâncă”. Cine are dreptate în acest război? Nimeni! Verdictul vine din partea psihologilor, care susţin că adevărul este undeva la mijloc şi fiecare tabără are de învăţat ceva de la cealaltă.

 

_DSC7292Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au venit subcomisar Oatu Daria și agent principal Iulia Maftei. Ziua de 30 ianuarie este declarată Ziua Internațională împotriva violenței juvenile, ocazie cu care reprezentantele Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Neamţ,  au prezentat informații relevante despre violența juvenilă, ce poate fi urmare a unui conflict.

”Conflictul este, de fapt o formă a violenței verbale” a menționat subcomisar Oatu Daria, iar factorul favorizant în comiterea unor fapte de violență este anturajul.

Pentru a evita implicarea tineretului în săvârşirea unor fapte care contravin legii, este bine să ştiţi următoarele: în cazul unor conflicte atrageţi atenţia colegilor asupra faptului că este indicat să se retragă pentru a nu degenera; nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;  fiţi prudenţi privind propunerile din partea colegilor mai mari pentru a nu vă influenţa să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victimele acestora; amplificarea unor agresiuni verbale vor duce întotdeauna la violenţe şi vor avea urmări regretabile;  în orice situaţie nu daţi frâu manifestărilor vulgare şi sentimentelor de ură, gelozie, invidie, laudă, etc. Procedând astfel nu se va isca un conflict în urma căruia nimeni nu va ieşi „şifonat”; comunicaţi conducerii unităţilor de învăţământ sau profesorilor problemele cu care vă confruntaţi sau pe care le observaţi că le au colegii, pentru a veni în întâmpinarea acestora şi a găsi o rezolvare legală. Acestea sunt câteva din indicațiile prețioase oferite de subcomisar Oatu Daria.

De asemenea, prezent la această întâlnirea a fost și Ovidiu Jumanca, de profesie psiholog, care a menționat că educația se face din două tabere: copii și școala (profesorii) și nu ar trebui să se resimtă acest lucru, pentru că nu sunt două tabere.

Din punct de vedere spiritual, religios, părintele Petru Munteanu a completat dezbaterile pe tema conflictului, menționând că: ”Biserica consideră că un conflict apare când se diluează sau chiar dispare iubirea, iubirea ca o relație, o împărtășire, o emoție, iubirea care aduce respect, aduce mângâiere, iertare. În această stare de conflict, biserica vine cu o soluție sau Sf. Părinți ne îndeamnă să practicăm rugăciunea ca vindecare, ca terapie, rugăciunea ca dialog, dar nu unul direct, ci unul în comuniune cu Dumnezeu. Practica rugăciunii este începutul însănătoșirii noastre”.

_DSC7368Reamintim și temele anterioare derulate în cadrul proiectului cultural-educativ ”Școala Iubirii Creștine vs Școala Violenței”:

”Școla Iubirii Creștine vs. Școala Violenței”;

”Stil de viață”

”Computer, informare sau dependență”