Parteneriat prin educaţie

Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a încheiat un acord de parteneriate cu Casa Corpului Didactic Neamț.

Un prim protocol se referă la lucrări de restaurare a Corpului B al Casei Corpului Didactic Neamţ, cu sprijinul financiar a Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, lucrări care s-au și finalizat. Această clădire a fost amenajată în vederea susţinerii reciproce în iniţierea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor social – educative.

IMG_6952

IMG_7071

IMG_7140

Galerie Foto

Reportaj audio

Beneficiarii acestui prim protocol sunt ”în primul rând copii și tineri care participă la activitățile educative, dar și cadre didactice și alte persoane interesate din cadrul comunității locale și județene”, ne-a declarat Brîndușa Albert, coordonator de program în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești. ”Ne propunem în cadrul acestui protocol să utilizăm acest spațiu pentru activități prin care să susținem cultivarea sentimentului de solidaritate şi responsabilitate socială, să promovăm valorile creștine și să valorificăm creativitatea tuturor participanților la aceste activități”, a continuat Brîndușa Albert, coordonator de program în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

IMG_20140403_122558În perioada 7 – 11 aprilie 2014 se va desfășura, la nivel național, programul ”Școala altfel”. Doamna prof. Lăcrămioara Secară ne-a împărtășit câteva idei din tematica acestui program. ”Tot în colaborare cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, dar și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Liceul de Artă ”Victor Brauner” Piatra Neamț, vom desfășura activități cu tematica: ”Să știi mai multe, să fii mai bun”. Copiii beneficiari ai Fundație Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești îi vor învăța pe copiii de la aceste școli partenere ceea ce au învățat ei în cadrul fundației”.

În luna mai va avea loc prima ediție a ”Zilelor Casei Corpului Didactic Neamț”. Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești va participa la acest eveniment ”cu o mini expoziție cu vânzare de produse decorative realizate în cadrul atelierului de creației al fundației”, ne-a spus doamna Brîndușa Albert.

Brîndușa Dediu