„Fondul ONG în România este ca o gură de aer, vine să încurajze spiritul civic!”

Vineri, 27 martie 2015, Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a fost gazda vizitei a  doi reprezentanți de proiecte din cadrul Centrului de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR), de la Cluj-Napoca.

Organizație neguvernamentală, care se focalizează pe dezvoltarea capacităților de reurse umane ale romilor prin organizarea de cursuri de formare (leardeship, managemet etc), Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi a sprijinit desfășurarea  proiectului „Dezvoltare comunitară prin educație și cultură”, organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, în parteneriat cu Primăria Săvineşti şi Şcoala Gimnazială „I. Gervescu” din Săvineşti.

SONY DSCAcest proiect social-educativ este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și a avut loc în perioada 1 iulie 2014 – 28 februarie 2015.

Prin intermediul acestui program, la Săvinești s-au desfășurat mai multe activități educative, terapie prin artă, acțiuni de informare, consiliere și formare profesională.

Activitățile și-au propus reducerea excluziunii sociale și a ratei de abandon școlar pentru 30 de copii și 20 de adulți români și romi din comuna Săvinești, dar și creșterea gradului de implicare în comunitate și îmbunătățirea relațiilor dintre membrii comunității.

După micul „turneu” pe la mai multe organizații non-guvernamentale din țară, Florin Marin, asistent regional al Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj Napoca, respectiv Claudia Macaria, Ofițer de Granturi al aceluiași centru, au poposit și la Săvinești.

Aici, au fost încântați să cunoască întreaga echipă a Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, dar și pe beneficiarii ai Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”, care, la momentul sosirii musafirilor,  erau în „plin proces creativ”.

SONY DSCÎmpreună cu Andra Avasilcăi, pedagog social în cadrul filialei fundației săvineștene, micuții desfășurau o activitate educativ-recreativă (pictau și desenau).

„Mă bucur foarte mult că am reușit să ajungem astăzi la Săvinești; acum am înțeles că proiectul de aici este unul mic, dar cu efecte puternice la nivelul comunității; este pe termen lung și asta e un lucru îmbucurător. Mie îmi plac proiectele în care se investește în copii, în construirea de relații interumane. Fondul ONG în România este ca o gură de aer, atât pentru ONG-urile mai mici, cât și pentru cele mai mari. În prezent nu există alte surse de finanțare, decât cele din fondurile structurale, care din cauza birocrației, sunt foarte greu de implementat. Părerea mea este că Fondul ONG vine să încurajze spiritul civic, iar astfel societatea se reorganizează, venind în spijinul comunității”, a declarat Claudia Macaria, Ofițer de Granturi la Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj.

La finalul întâlnirii, părintele Petru Munteanu, care este și directorul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești a menționat: „Ne bucurăm că ați reușit să ajungeți și la Săvinești. Faptul că ne-ați luat sub umbrela dumneavoastră nu face decât să ne bucure foarte mult, motiv pentru care vă mulțumim că ne-ați susținut ideile și proiectele, cu care am reușit să venit în sprijinul comunității rome”.

Menționăm că activităţile principale ale proiectului mai sus amintit au constat în cursuri de tip after-school, activităţi creative de lucru manual, dansuri tradiţionale rome şi româneşti, gimnastică ritmică, activităţi de tip Clubul Părinţilor (consiliere, informare, meşteşuguri tradiţionale rome) pentru 33 de copii şi 20 de adulţi romi şi români din comuna Săvineşti.

În plus, o activitate inedită, inclusă în acest proiect, a fost atelierul de meşteşuguri tradiţionale rome, destinată părinţilor sau adulţilor interesaţi de această activitate, derulată în cadrul ”Clubului părinților”.

SONY DSC„Suntem încântați că acest proiect, care s-a încheiat în luna februarie are o continuare, în sensul că activititățile de tip after-school se desfășoară și în prezent, dar și în sensul că, tot în cadrul Fondului ONG a fost acceptat un nou proiect, care vine să dezvolte proiectul precedent, prin înființarea unui centru comunitar la Școala Veche din Săvinești. Ne-am bucurat să-i cunoaștem pe cei doi reprezentanți ai Centrului de Resurse pentru Comunitățile de Romi, care ne-au sprijinit timp de 8 luni pentru derularea proiectului anterior și care vor fi alături de noi și pe parcursul proiectului care va începe din luna aprilie,”a conluzionat doamna Brîndușa Albert, coordonator proiecte sociale, în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

Alexandra Gîrbea