”Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta!”

Miercuri, 1 iulie 2015, începând cu ora 10:00, la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești a avut loc o nouă întâlnire cultural-educativă, în cadrul cursului intitulat „Managementul voluntarilor”.

Acest curs este organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, iar publicul țintă vizat este format din liderii ONG-urilor și coordonatorilor de voluntari din organizații nonguvernamentale din mediul rural din județul Neamț.

Galerie Video

Emisiune 1TV Neamț- ”Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta!”

mang1Printre participanții celei de-a treia întâlniri din cadrul acestui curs s-au numărat Ștefania Timofte – Mentor Trainer EVS în cadrul Asociației C.R.E.E.D din Piatra-Neamț (Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare); Georgiana Mihăilă – coordonator de voluntari în cadrul Asociației C.R.E.E.D din Piatra-Neamț; Munteanu Maria – președintele Fundației ”Ștefan cel Mare” de la Bălțătești Neamț; Curcă Alexandra, voluntar în cadrul Fundației ”Ștefan cel Mare de la Bălțătești” Neamț; Ungureanu Ana – voluntar în cadrul Asociației ”Speranța” din Tâgu-Neamț, dar și voluntar în cadrul CITO (Centru de Integrare si Terapie Ocupationala a persoanelor cu dizabilitati din Targu-Neamt); Horea Ioana – voluntar CITO (Centru de Integrare și Terapie Ocupațională a persoanelor cu dizabilități din Târgu-Neamt); Gabriela Curpănaru, din cadrul Asociației ”Ivalue Europe” din Girov și părintele IrinaDumitru din cadrul Asociației ”Sfântul Ioan-Iacob” de la Neamț.

Cea de-a treia întâlnire a cursului a inclus discuţii despre noul cadru legal referitor la voluntariat (Legea voluntariatului 78/2014) şi despre instrumentele de lucru cu voluntarii, agreate la nivel naţional de Federaţia VOLUM (Federaţia Organizaţiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România). De asemenea, s-au adus în discuție și etapele lucrului cu voluntarii, câteva prevederi ale noii legi a voluntariatului, dar și clarificarea unor noțiuni precum fișa de voluntariat, fișa de protecție, registru de evidență, certificat de voluntariat sau contract de voluntariat.

mang2„Managementul voluntarilor este un subiect care a început să preocupe relativ recent organizaţiile nonguvernamentale din ţara noastră. Odată cu interesul crescut pentru voluntariat a tinerilor, dar nu numai a lor, şi cu implicarea unui număr din ce în ce mai mare de voluntari în organizaţii s-a simţit nevoia introducerii unor instrumente de lucru şi a unor proceduri care să uşureze munca cu voluntarii. Aceste instrumente şi proceduri sunt în continuare perfectibile şi ne bucurăm că astfel de întâlniri au loc, pentru că, dincolo de informaţiile pe care le acumulam, ele sunt şi o ocazie de a ne consulta şi sprijini reciproc în activitatea noastră cu voluntarii”, a declarat părintele Petru Munteanu, directorul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

A treia întâlnire a acestui curs face parte din proiectul „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, a cărui obiectiv este oferirea unui sprijin ONG-urilor își concentrează atenția asupra grupurilor-țintă vulnerabile din comuna Săvinești și alte 8 localități înconjurătoare. De asemenea, rolul acestui curs este dezvoltarea capacității de gestionare a voluntarilor atrași și deja existenți, dezvoltarea ariei de intervenție sau gama de servicii oferite, prin măsuri combinate de informare, formare și consiliere a liderilor, coordonatorilor de voluntari, voluntarilor și membrilor acestora.

„Acest curs face parte din proiectul V, finanţat prin Fondul ONG din România. Este un curs deosebit, nu neapărat prin conţinutul său, deoarece cursuri asemănătoare se organizează în multe locuri din ţara pentru organizaţii nonguvernamentale, el este special deoarece se adresează ONG-urilor din zona rurală, care nu au oportunităţi de formare în acest domeniu prea des, prin comparaţie cu cei din oraşe. De asemenea, cursul este şi o  ocazie ca aceste ONG-uri să se cunoască mai bine, să facă schimb de experienţa şi să iniţieze poate chiar activităţi comune, parteneriate, etc”, a menționat Brânduşa Albert, coordonatorul proiectului.

mang3Valoarea proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta” este de 10.126,90 euro, din care 9.056 euro finanțare nerambursabilă din partea Fondului ONG. Acesta este al treilea proiect cu finanțare prin Fondul ONG, derulat de către Fundația Solidaritate si Speranță filiala Săvinești în beneficiul persoanelor din categorii sociale dezavantajate din comuna Săvinești și din comunitățile rurale înconjurătoare.

Alexandra Gîrbea