Vocea ta – vocea comunității

”Radio Jurnal Spiritual este un post de radio local, dar care se aude internațional”

La iniţiativa părintelui Petru Munteanu, directorul filialei săvineștene, doi reprezentanți ai fundației, implicați în proiectul Radio Jurnal Spiritual (www.radiojurnalspiritual.ro) au mers în vizită de lucru la două mari centre ale radioului Trinitas, respectiv București și Iași.
Citeste mai mult

Debutul Cursului de animator socio-educativ, la Săvinești

Luni, 20 iulie 2015, Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești a găzduit prima zi a cursului pentru calificarea în meseria de Animator socio-educativ (Cod COR 511307). Cursul este organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, în colaborare cu Oratoriul Salezian Don Bosco Bacău, organizație care se ocupă de formarea participanților.

Astfel, în perioada 20 iulie – 01 august 2015 vor fi prezentate la Săvinești noțiuni despre comunicarea interactivă, aspecte necesare dezvoltării comportamentului pro-social și alte informații și principii utile unui viitor animator socio-educativ. La finalul cursului organizat în cadrul proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, fiecare participant din cadrul ONG-urilor din Săvinești și din alte opt localități înconjurătoare va primi o diplomă acreditată de Autoritatea Națională pentru Calificări. Citeste mai mult

Radio – vocea din comunitatea ta!

Începând cu luna aprilie 2015 în comuna Săvinești s-a lucrat intens la implementarea unui studio de radio, care să redea vocea comunității. Astfel, în perioada 1 aprilie – 30 noiembrie 2015 Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești derulează proiectul ”Vocea ta – vocea comunității”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Scopul organizării acestui club de radio, alături de cel de muzică şi teatru este de a descoperi talente, de a oferi alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv, care permite dezvoltarea personală a participanților, de a crește stima de sine, de a descoperi modalități de exprimare a problemelor cu care se confruntă acești copii și tineri și de a le face cunoscute comunității în care trăiesc, de a promova toleranța și înțelegerea multiculturală. De asemenea, toate aceste activități ar putea contribui la identificarea unei pasiuni pentru o formă de artă și/sau unei posibile viitoare meserii. Citeste mai mult

„Nu putem să nu comunicăm!”

Studiile ne arată că procesul de predare-învățare este influențat atât de gradul de implicare al elevului în activitatea pedagogică, dar și de timpul și calitatea în care acesta își petrece timpul liber. Pe lângă informațiile acumulate de-a lungul orelor de curs, este primordial să li se ofere copiilor și posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și relaționare.

Pentru un grup de 30 de copii și tineri din comuna Săvinești, s-a împlinit un vis: acela de a se deconecta de la activitățile școalare zilnice și de a „activa” în sfera comunicării de masă. Citeste mai mult

Implică-te: Vocea ta contează!

Deseori auzim în jurul nostru vorbindu-se despre voluntariat, despre ideea de ajutor și sprijin, implicare sau inițiativă. Simțul comun ne spune că a ne implica în acțiuni de voluntariat înseamnă a ne folosi timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile în folosul comunității, fără a fi recompensat material. Citeste mai mult