Fondul ONG
”Familia Tradițională – un dar pentru umanitate”
Duminică, 12 iunie 2016, între orele 16:00 și 19:00, la Iași a avut loc la Iași a treia ediție a evenimentului anual „Marșul pentru Familie”, care a făcut parte din seria de evenimente „Săptămâna pentru Familie 2016. Familia Tradițională – un dar pentru umanitate”, proiect organizat de Asociația Familia Tradițională din Iași, membră a „Coaliției pentru Familie”, în parteneriat cu Pro Vita Iași. Citeste mai mult →
Târgul Solidarității Sociale încunună cu succes proiectul ”Voluntariatul, o valoare în comunitatea ta”
Joi, 26 noiembrie 2015, începând cu ora 10.00, sala ”Atrium” a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamț a găzduit cea de-a doua ediție a Târgului Solidarității Sociale. Evenimentul a fost organizat de către Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești (FSS) sub conducerea și coordonarea părintelui director Petru Munteanu și a supus atenției teme precum serviciile sociale, voluntariatul, dezvoltarea comunitară, incluziunea socială.
Galerie Video
Centrul Comunitar „Hai cu noi” a fost inaugurat la Săvinești
Căminul Cultural din Săvinești a găzduit miercuri, 18 noiembrie 2015, un spectacol artistic prilejuit de încheierea proiectului ”Vocea ta – vocea comunităţii” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România și organizat de către Fundaţia Solidaritate şi Speranţă – filiala Săvineşti. Citeste mai mult →
”Radio Jurnal Spiritual este un post de radio local, dar care se aude internațional”
La iniţiativa părintelui Petru Munteanu, directorul filialei săvineștene, doi reprezentanți ai fundației, implicați în proiectul Radio Jurnal Spiritual (www.radiojurnalspiritual.ro) au mers în vizită de lucru la două mari centre ale radioului Trinitas, respectiv București și Iași.
Citeste mai mult →
Curs de aranjamente florale, la Săvinești
În perioada 16 aprilie – 15 octombrie 2015 Fundația Solidaritate și Speranță Iași- filiala Săvinești derulează proiectul ”Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Prin acest proiect, fundația își propune sprijinirea ONG-urilor care lucrează cu grupuri țintă vulnerabile din comuna Săvinești și opt localități înconjurătoare, să-și dezvolte baza de voluntari, capacitatea de gestionare a voluntarilor atrași și existenți și să-și extindă aria de intervenție sau gama de servicii prin măsuri combinate de informare, formare și consiliere a liderilor, coordonatorilor de voluntari, voluntarilor și membrilor acestora. Citeste mai mult →
Curs despre Managementul Voluntarilor, la Săvinești
Voluntariatul facilitează dezvoltarea educației, a formării profesionale și creșterea solidarității sociale. Prin Legea Voluntariatului publicată în anul 2014, statul român recunoaște valoarea socială a activităților de voluntariat. Coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizației gazdă, care îndeplinește sarcinile legate de coordonarea și administrarea activității voluntarilor. Sarcina de coordonator al voluntarilor este complexă, incluzând responsabilități atât în exteriorul organizației, cât și în interiorul acesteia.
Vineri, 19 iunie 2015, începând cu ora 10:00, Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești a găzduit prima întâlnire a cursului cu titlul „Managementul voluntarilor”. Întâlnirea a fost organizată de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești și a fost destinată liderilor ONG și coordonatorilor de voluntari din organizații nonguvernamentale din mediul rural din județul Neamț.
Schimb de experiență și exemplu de bune practici
Vineri, 18 aprilie 2015, la Piatra Neamț a avut loc o întâlnire de schimb de experiență regional – regiunea Nord – Est, organizat de Fundația Roma Education Fund Romania.
Prezenți la acest eveniment au fost și membrii Fondului ONG – Cluj, doamna Claudia Macarie, expert Granturi în cadrul componentei 2.1 ”Dezvoltarea comunităților inter-etnice din cadrul Fondului ONG, doamna Marta Herki, coordonator proiecte la Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și domnul Florin Marin, asistent regional al Centrul de Resurse. Citeste mai mult →
Implică-te: Vocea ta contează!
Deseori auzim în jurul nostru vorbindu-se despre voluntariat, despre ideea de ajutor și sprijin, implicare sau inițiativă. Simțul comun ne spune că a ne implica în acțiuni de voluntariat înseamnă a ne folosi timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile în folosul comunității, fără a fi recompensat material. Citeste mai mult →
Al treilea proiect cu finanțare prin Fondul ONG, la Săvinești
În perioada 16 aprilie – 15 octombrie 2015 Fundația Solidaritate și Speranță Iași- filiala Săvinești derulează proiectul ”Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Vezi comunicatul de presă Citeste mai mult →