Centrul de Dezvoltare Socială

Radio – vocea din comunitatea ta!

Începând cu luna aprilie 2015 în comuna Săvinești s-a lucrat intens la implementarea unui studio de radio, care să redea vocea comunității. Astfel, în perioada 1 aprilie – 30 noiembrie 2015 Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești derulează proiectul ”Vocea ta – vocea comunității”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Scopul organizării acestui club de radio, alături de cel de muzică şi teatru este de a descoperi talente, de a oferi alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv, care permite dezvoltarea personală a participanților, de a crește stima de sine, de a descoperi modalități de exprimare a problemelor cu care se confruntă acești copii și tineri și de a le face cunoscute comunității în care trăiesc, de a promova toleranța și înțelegerea multiculturală. De asemenea, toate aceste activități ar putea contribui la identificarea unei pasiuni pentru o formă de artă și/sau unei posibile viitoare meserii. Citeste mai mult

Proiectul intitulat „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta” a fost lansat la Săvinești

Zeci de voluntari și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale rurale din județul Neamț au participat luni, 11 mai 2015, începând cu ora 16:00, la un eveniment special dedicat voluntariatului. Manifestarea organizată de Fundația Solidaritate și Speranță filiala Săvinești la Căminul cultural din comună a avut o semnificație dublă, marcând evenimentul de debut al proiectului „Voluntariatul – o valoare în comunitatea ta”, finanțat prin granturile SEE, în cadrul Fondului ONG în România, alături de celebrarea celei de-a XIV-a ediții a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (11-17 mai 2015). Întâlnirea a inclus, pe lângă prezentările coordonatorului de proiect, Brîndușa Albert, și a asistentului de proiect, Maria Kozhinova, și o serie de discuții în grupuri de lucru, cu privire la importanța și oportunitățile oferite de voluntariat pentru organizație și pentru membrii acesteia.

Galerie Foto

Galerie Video

Citeste mai mult

Schimb de experiență și exemplu de bune practici

Vineri, 18 aprilie 2015, la Piatra Neamț a avut loc o întâlnire de schimb de experiență regional – regiunea Nord – Est, organizat de Fundația Roma Education Fund Romania.

Prezenți la acest eveniment au fost și membrii Fondului ONG – Cluj, doamna Claudia Macarie, expert Granturi în cadrul componentei 2.1 ”Dezvoltarea comunităților inter-etnice din cadrul Fondului ONG, doamna Marta Herki, coordonator proiecte la Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și domnul Florin Marin, asistent regional al Centrul de Resurse. Citeste mai mult

Departamentul de creație al Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești

„Orice îți poți imagina este real” – (Pablo  Picasso)

Arta poate fi mai mult decât un hobby, contribuind la definirea stilului nostru în viață, încă de la vârstele cele mai fragede. Talentul reprezintă 0,1%, restul fiind bunăvoință, exerciții și puțină imaginație.

Departamentul de creație al Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești își propune implicarea copiilor, a voluntarilor în diferite activități creative, oferindu-le oportunități de formare a unor deprinderi practice. Citeste mai mult

Reînvierea tradiţiilor rome şi româneşti printr-un proiect finanțat prin Fondul ONG la Săvinești

Miercuri, 25 februarie 2015 a avut loc la sediul primăriei din Săvineşti un seminar de informare şi o conferință de presă prilejuită de încheierea proiectului ”Dezvoltare comunitară prin educație și cultură” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Galerie Video

Citeste mai mult

Întâlnire de lucru a ONG-urilor din regiunea nord-est

Miercuri, 19 noiembrie 2014, între orele 10:00 – 13:00, la Hotelul Dumbrava din Bacău s-a desfășurat o întâlnire de lucru a organizațiilor nonguvernamentale din regiunea nord-est. Citeste mai mult