„În tabăra de la Săvineşti, am învăţat cât de frumoasă este prietenia”

În localitatea Săvineşti din judeţul Neamţ s-a desfăşurat, în periada 17-26 august 2016, cea de-a XI-a ediţie a Taberei de creaţie „Aripi de înger“. Aceasta a fost organizată de Parohia „Sfinţii Voievozi“ – Săvineşti, de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ – filiala Săvineşti şi de Fundaţia „Împreună pentru solidaritate socială“. În cele zece zile de activităţi, copiii şi tinerii s-au bucurat de un program interactiv deosebit.

cc1Copiii şi tinerii din mai multe zone ale ţării s-au bucurat, timp de zece zile, în cadrul activităţilor Taberei de creaţie „Aripi de înger“, ediţia a XI-a. Aceasta a fost organizată cu binecuvântare Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Parohia „Sfinţii Voievozi“ – Săvineşti, ce aparţine de Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ – filiala Săvineşti şi de Fundaţia„Împreună pentru solidaritate socială“. Locaţiile din acest an au fost Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv“ din Săvineşti, Centrul social-educativ „Popasul iubirii milostive“ – Săvineşti şi Căminul Cultural Săvineşti. „Tabăra de creaţie interculturală de la Săvineşti-Neamţ s-a încheiat cu bine. Am desfăşurat diferite activităţi, atât educative, cât şi distractive. Prin intermediul acestora, am dorit să le formăm participanţilor un limbaj artistic, să-i învăţăm să judece critic o operă de artă, să se identifice cu moştenirea noastră culturală, să participe la schimburi de experienţă cu copii şi adolescenţi veniţi chiar şi din Basarabia. S-a beneficiat de masă gratuită, de transport şi materiale didactice. Prin implicarea organizaţiilor partenere şi a Consiliului Judeţean Neamţ, am reuşit să organizăm vizite cu acces gratuit la muzeele din Piatra Neamţ şi excursii la Târgu Neamţ, cu vizitarea diferitelor obiective turistice“, a amintit Ana Tofan, directorul Taberei de creaţie „Aripi de înger“.

Copiii din tabără, „adevărate suflete-comori“

Tabăra s-a desfăşurat prin implicarea unei echipe foarte bine organizată şi a mai cuprins ore de cateheză, susţinute de pr. Petru Munteanu, pr. George Soponaru, pr. George Chiriţa, pr. Mihai Meraru şi pr. Ciprian Ungureanu. Tradiţionala serbare organizată vineri, 26 august 2016, cu prilejul încheierii taberei, a cuprins şi o expoziţie cu lucrările copiilor. „Sunt tineri care şi-au descoperit în cadrul taberei talentul pentru pictură, astfel că în prezent sunt iconografi sau urmează cursurile unei facultăţi de arte“, a apreciat Ana Tofan, care a ţinut să-şi manifeste recunoştinţa faţă de toţi cei care s-au implicat în organizarea taberei de la Săvineşti. Cele zece zile de tabără au însemnat prilej de bucurie atât pentru participanţi, cât şi pentru organizatori. „Această tabără a adunat copii minunaţi, adevărate suflete-comori, surse inepuizabile de inspiraţie, de cântec şi de veselie. Mulţumim celor care au susţinut acest proiect, sponsorilor constanţi şi discreţi ai parohiei noastre. Mulţumim Consiliului Judeţean Neamţ, care s-a implicat în susţinerea proiectului nostru într-un mod mult mai consistent, şi nu în ultimul rând părinţilor şi bunicilor care ne-au încredinţat adevăratele comori, timp de zece zile, în cadrul taberei. Ceea ce se organizează în parohia noastră se dezvoltă în multe parohii din întreaga ţară. Aceasta este o normalitate a comunităţilor care se adună şi vibrează la mesajul pe care Biserica noastră caută să-l aşeze în sufletele celor mici. Acest mesaj este legat de credinţa în Învierea Mântuitorului Hristos“, a remarcat preotul paroh Petru Munteanu, iniţiatorul şi coordonatorul principal al taberei.

cc2„Mi-a plăcut cel mai mult să pictez“

Bucuria şi satisfacţia copiilor participanţi la tabără a fost deosebită, aceştia apreciind, printre altele, jocurile interactive, pelerinajele şi atelierele de creaţie. Constantin, 5 ani: „În timpul catehezelor am învăţat de la preoţi că nu trebuie să ne comportăm urât în situaţiile în care ne confruntăm cu o problemă gravă. În tabăra de la Săvineşti, am învăţat cât de frumoasă este prietenia“.

Radu Gabriel Oancea, 7 ani: „Mi-a plăcut cel mai mult să ne jucăm în parc“.

Călin Alexa, 10 ani, din Bacău: „Mi-au plăcut foarte mult destinaţiile vizitate şi cum s-au purtat voluntarii cu noi“.

Ana-Maria, 5 ani: „Mi-a plăcut cel mai mult să pictez, să dansez, să spun poezii şi să mă plimb“.

Nacu Lucas, 7 ani, din Sărata, judeţul Neamţ: „M-am distrat foarte frumos în această tabără. Mi-a plăcut atunci când am mers în parc şi când am desenat în timpul atelierelor de creaţie“.

cc3Cele zece zile de activităţi creative şi recreative organizate de Biserică au căutat să sădească în inimile curate ale creştinilor de mâine dragostea pentru credinţa ortodoxă şi pentru valorile neamului nostru. Micii creştini îşi vor aminti de zilele de bucurie în care o echipă deosebită de oameni au oferit tot ceea ce este mai bun şi mai frumos, pentru ca ei, la rândul lor, să cultive şi să răspândească în jur pacea şi dragostea pentru Hristos şi pentru aproapele.

Sursa: Doxologia.ro