Proiectul social – educativ ”Cartea Vie” a ajuns la final

Fundația Solidaritate și Speranță (FSS) – filiala Săvinești în parteneriat cu Parohia ”Sfinții Voievozi” – Săvinești

În cadrul acestei acțiuni, în fiecare zi de joi, au fost organizate întâlniri de suflet între copiii asistați la Centrul Social ”Popasul Iubirii Milostive” Săvinești, familiile din care provin și persoane care au avut bunăvoința să împărtășeasca din experiența lor de viață.

Joi, 9 ianuarie 2014, a avut loc ultima întâlnire din cadrul proiectului. Invitata noastră a fost prof. Elena Oboroceanu, cu o experiență de peste 35 ani la catedră, care a fost pentru o vreme directorul Liceului Comercial ”Spiru Haret” din Piatra Neamț.

_DSC6580Autoare a cărții ”În căutarea saşilor pierduţi în Moldova”, prof. Elena Oboroceanu a mărturisit: ”De câţiva ani mă macină un gând. Întrezăresc în pagini uitate de timp o realitate pe care încerc s-o recompun din cioburi de istorie. Uneori mi se pare că tabloul se luminează, pentru ca în scurt timp să se scufunde din nou într-un întuneric de nepătruns. Recunosc este o istorie care mă fascinează”.

_DSC6592Galerie Foto

Galerie Video

Prof. Elena Oboroceanu le-a prezentat participanților importanța sentimentelor, a iubirii, a recunoștinței, a aprecierii și a oricărei trăiri pozitive. Celor prezenți le-a fost explicată nevoia de a trăi sentimente frumoase, înălțătoare (compasiunea, dragostea, blândețea, bunătatea, bucuria), sentimente ce ne apropie de Dumnezeu. Au fost subliniate și efectele trăirilor negative (ura față de aproapele, nervozitatea, furia), efecte prin care ne îndepărtăm de inimă, ne îndepărtăm de Dumnezeu.

”Pentru cinci minunte de furie, sistemul nostru imunitar are nevoie de șase ore pentru a recupera energia pierdută. De asemenea, dacă trăim cinci minute de compasiune și apreciere, imunitatea  se îmbunătățește cu 41%”, a menționat prof. Elena Oboroceanu.

“Felul în care privim realitatea marchează acțiunile noastre”

_DSC6650Un subiect ce a trezit curiozitatea multora dintre cei prezenți a fost nevoia de a trata diferențiat tinerii, în funcție de tipul de inteligență căruia îi aparțin. Doar conștientizând acest fapt se poate evita discriminarea și se poate dezvolta personalitatea, punând în valoare avantajele oferite de inteligența verbală sau de cea logică, de inteligența muzicală sau spațială, de inteligența kinetică, inteligența interpersonală sau intrapersonală și de cea inteligența naturistă.

”În cadrul proiectului social – educativ ”Cartea Vie” ne-am propus să aducem în mijlocul comunității, persoane care împărtășind, din experiența lor de viață, copiilor asistați la centrul nostru și părințiilor lor să reușească, puțin câte puțin, să schimbe modul de a privi viața. Considerăm că, felul în care privim realitatea înconjurătoare marchează și acțiunile noastre. La finalul proiectului, mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste acțiuni. Ne dorim ca impresiile și experiențele de viață care ne-au fost împărtășite, să producă o schimbare a atitudinii nostre față de ceilalți”, a declarat părintele Petru Munteanu.

Brîndușa Dediu