De 12 ani pe „Aripi de Înger”

An de an, la Săvinești, în Tabăra de creație „Aripi de Înger”, se mai scrie o filă de poveste. Mirajul copilăriei, vârsta inocenței își face simțită prezența de 12 ani, în perioada 17 – 26 august, la Săvinești. Ediția din acest an, a XII-a, a adunat pe plaiurile săvineștene peste 250 de participanți înscriși, care sunt permanent supravegheați de cei 21 de voluntari – cadre didactice, animatori socio-educativi.Zile de vacanță, râsete, jocuri, emoții frumoase, toate devin amintiri plăcute pentru participanții la Tabăra de creație „Aripi de înger”, desfășurată la Centrul de servicii sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești, județul Neamț și organizată de Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești.

Iniţiativa părintelui paroh Petru Munteanu de la Parohia „Sfinţii Voievozi“ din Săvineşti și directorul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, de a organiza o tabără de creaţie, a prins contur şi a câştigat notorietate, iar de la un an la altul tot mai mulţi copii şi tineri îşi manifestă interesul pentru a lua parte la cele mai frumoase activităţi pentru vârsta lor: pictează, învaţă cântece, rugăciuni, activităţi recreative implicând  jocuri de societate, care dezvoltă capacitatea de relaţionare cu alte persoane, capacitatea de a dezvolta strategii, de a se implica în comunitate, jocuri sportive etc.

Programul taberei cuprinde activități diverse, iar cele care contribuie substanțial la dezvoltarea creativității sau predarea moștenirii culturale sunt: artele vizuale, muzica, teatrul, dansul, artele media și artizanatul. De aceea, organizatorii au antrenat, pe parcursul derulării taberei, profesori, artiști plastici, animatori socio-culturali cu o bogată experiență în domeniul artei și culturii.

Pe parcursul sesiunilor de lucru, participanţii au ocazia să experimenteze tehnici ale picturii, desenul în diferite tehnici, sunt provocaţi şi implicaţi în jocuri, pictură, muzică şi dans. Şedinţele de lucru se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă.

„Ceea ce se întâmplă la Săvinești merită diseminat, ca și activitate care se desfășoară de ani de zile, dar, din păcate, prea puțini știu ce se întâmplă realmente aici. Ceea ce încercăm noi să facem este o abordare din perspectiva educației non-formale, care, din păcate, școala românească nu o promovează așa cum ar trebui. Tinerii prezenți astăzi aici, în afară de activitate de creație, legată de arte viziuale, participă și la un atelier tip-media în care copiii învață să realizeze reportaje, interviuri radio, învață efectiv ceea ce se întâmplă într-un studio radio, de la producție până la realizarea emisiunilor. Și anul acest avem un atelier de artă fotografică, în cadrul căruia fotografia nu este abordată doar din punct de vedere tehnic, ci și impactul în viața socială”, a reliefat doamna profesor Elena Oboroceanu, coordonator grupa Seniori.Atelierele de dezvoltare a creativităţii prin artă şi joc construiesc o bază informal- educativă a copilului în ceea ce priveşte expresivitatea artistico-plastică. În aceste sesiuni de lucru se pun bazele desenului şi picturii. Copiii sunt implicaţi în exerciţii de dezvoltarea creativităţii, le sunt evaluate aptitudinile şi sunt îndrumaţi către tehnica ce li se potriveşte.

Brîndușa Dediu